Jurnal de PORTOcalia -Dia de número três no Porto

Pe un soare superb si 20 de grade am inceput ziua a treia in Porto. Prima oprire a fost Igreja da Lapa, in acelasi stil baroc, extrem  de impunatoare, situata pe strada cu acelasi nume. Coborand pe strada vezi cum se inalta falnic Monumento aos Herois da Guerra Peninsular si Casa da Musica, o cladire extrem de moderna cu arhitectura contemporana. Langa, Sinagoga Kabooric. Nu puteam rata nici cele 3 mall-uri Brasilia, Peninsular si Bon Succeso. Din pacate nu prea erau magazine de vazut, majoritatea fiind inchise, semn ca nici portughezii nu o duc prea bine la capitolul bani. Ma asteptam sa gasesc cel putin in Brasilia, haine cat mai diferite de ce vazusem in general in mall-urile din Porto, insa se pare ca moda spaniola si-a pus amprenta peste tot. Una din cele mai renumite creatoare de moda este  Ana Salazar care si-a inceput cariera in anii ’70 cand a creat primele evenimente de moda postrevolutionare ale Portugaliei. Din pacate, nu am gasit nici un magazin care sa ii poarte numele. Curiozitatea m-a facut sa studiez mai bine acest domeniu “ moda”  si  sa punctez faptul ca moda stradala este cea care da “tonul” in orice tara si aici in Porto eleganta si simplitatea oamenilor fac din Porto un oras incantator. Nu pot sa nu remarc faptul ca statistic vorbind Portugalia este pe locul 2 in lume (dupa Italia) la capitolul incaltaminte producand pe banda rulanta mai mult de 100 milioane de perechi anual. Unul din cele mai renumite branduri portugheze de pantofi este Seaside. Dupa cateva ore petrecute prin cele 3 mall-uri ne-am oprit pentru a ne potoli foamea cu ceva produse specifice zonei.

Am ales de data aceasta : “caldeirada de peixe” (tocana de peste), sopa de marisco si feijoada (o tocana clasica de fasole cu sunca, carne, rosii, ceapa si usturoi), iar la desert din multitudinea de 200 de deserturi am ales toucinho do ceu.  Majoritatea deserturilor sunt variatiuni de crema sau tarte cu crema, budinci din orez sau paine, produse de panificatie cu crema de oua, gogosi umplute cu diverse budinci, eclere, ingredientele de baza fiind galbenusul de ou si zaharul. Albusul de ou era folosit odata ca agent de limpezire a vinului rosu, iar galbenusurile erau date manastirilor, unde maicile inventau prajituri pentru festivalurile religioase, de aceea in ziua de astazi baza deserturilor ramane aceeasi. In timp ce luam masa, nu am putut sa nu remarc muzica care se auzea pe fundal, muzica “fado”. 

Acest ‘’blues” portughez este muzica nationala si a propulsat numerosi artisti pe scena internationala de la Amalia Rodrigues la Mariza (care a concertat anul trecut in Noiembrie si la Bucuresti) si Katia  Guerreiro.

Am ascultat si eu multa muzica fado inainte de calatoria in Porto si pot spune ca iti da o stare aparte. Formatul clasic este constituit din 2 chitaristi (o chitara acustica portugheza cu 12 coarde, in forma de mandolina si o chitara acustica spaniola) si un cantaret ( o voce bruta si neantrenata) iar muzica este despre dor, tristete si fatalism si exprima emotia dorita numita “saudade” (durerea arzatoare).

Exista si o traditie in domeniul ‘’fado”: majoritatea portughezilor au ‘’case fado ‘’, locul unde mai intai inveti sa canti si apoi sa citesti si sa scrii. Dincolo de religie, cultura Porto ramane un oras care merita vizitat. Tmpul nostru alocat Porto-ului a fost insa doar de 3 zile. Ce imi va ramane intiparit in minte sunt 2 lucruri : ‘’ trandafirii infloriti la inceput de ianuarie ‘’ si ‘’multitudinea de biserici’’ aflate parca pe fiecare strada, ceea ce denota faptul ca portughezii nu isi reneaga trecutul, din contra, si-l pastreaza  cu sfintenie. 

Sper ca la vara sa ajung sa vad si alte locuri magnifice din insorita Portugalie .