luni, 22 august 2011

Paris - ultima destinatie din vacanta

Iata ca am ajuns si in Paris dupa o luna de ‘vacanta’ pe meleaguri italiene si romanesti, obositi si un pic stresati datorita golurilor de aer din avion (am supravietuit  si zborului cu numarul 7 pe anul asta); am pornit cu ‘stangul’ periplul prin Paris, cu linia 1 de la metroul parizian inchisa, insa asta nu ne-a descurajat, am facut o mica plimbare pe renumitul bulevard Champs-Elysees. Incepuse sa ploua si mi-am scos umbrela 'plimbareata' (care a vazut si ea un sfert din Europa) si am pornit spre Arcul de Triumf , cel al francezilor de data asta.
Arc de Triumf aflat in Piata Charles de Gaulle, la capatul vestic al bulevardului Champs-Elysees, a fost construit in onoarea eroilor luptatori francezi si adaposteste Mormantul Soldatului Necunoscut.
Conceput de arhitectul Jean Chalgrin in 1806 dupa victoria lui Napoleon I de la Austerlitz, monumentul are o inaltime de 51 metri si o latime de 45 metri fiind al doilea arc ca marime din lume dupa unul putin mai mare construit in Coreea .
Chiar daca am mai fost de cateva ori bune la Paris, intotdeauna mai este ceva de vazut …
Ne-am plimbat un pic pe stradute si am ajuns la Centrul national de arta si cultura Georges Pompidou. Creat de catre presedintele Frantei Georges Pompidou care a vrut sa ridice o institutie culturala originala in inima Parisului, centrul reuneste unele dintre cele mai importante creatii moderne si contemporane, un loc in care artele vizuale convietuiesc la un loc cu teatrul, muzica, cinematografia, literatura si cuvantul vorbit. Localizat in centrul Parisului, intr-o cladire realizata de Renzo Piano si Richard Rogers a carei arhitectura simbolizeaza spiritul secolului 20, Centrul Pompidou si-a deschis pentru prima oara portile pentru public in 1977. Dupa lucrarile de renovare care au avut loc intre anii 1997 si 1999, a fost redeschis pe 1 ianuarie 2000 cu un spatiu muzeistic mai extins si zone de primire mult imbunatatite. De atunci, a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri din Franta. Aproape 6 milioane de turisti admira Centrul Pompidou in fiecare an, fiind vizitat in cei 30 ani de existenta de peste 190 milioane de oameni.
Intr-o locatie unica si sub un singur acoperis, Centrul Pompidou gazduieste unele dintre cele mai importante galerii din lume prezentand cea mai mare colectie de arta moderna si contemporana din Europa, o impresionanta biblioteca publica ce poate adaposti 2000 de cititori, documente generale asupra artei secolului 20, zone pentru activitati educationale, librarii, un restaurant si o cafenea.
Raspunzand vocatiei sale interdisciplinare si misiunii sale de baza - aceea de a populariza toate lucrarile creative ale secolului 20 si cele care tintesc spre noul mileniu - in fiecare an Centrul Georges Pompidou gazduieste peste 30 expozitii publice si evenimente internationale.
Sa nu uitam insa si de faimosul lant de restaurante francez Flunch unde poti manca la preturi de 6 euro un meniu, locul unde am intalnit extrem de multi turisti rusi, semn ca rusii sunt mai cumpatati cand e vorba de 'cheltuiala'.
O ultima plimbare am facuto la Les Halles, situat chiar in inima Parisului, locul unde te poti relaxa la cumparaturi sau chiar in spatiul verde din Jardin des Halles. Din pacate magazinele erau inchise si majoritatea spatiului era in renovare, asa ca am pornit un pic dezamagiti spre Gare Paris-Monparnasse, una din cele 6 gari  'mari' din Paris, directia fiind  ultima din vacanta asta, Bordeaux.
Cam lunga vacanta insa nu ne-au lipsit ca de fiecare data peripetiile din 'decor', m-am intors cu forte 'proaspete' pregatita pentru reuniunea din septembrie cu 'vechii si noii' colegi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu