M-am intors pentru 2 saptamani in tara, intr-un scurt concediu. Am gasit o tara parca prea “nebuna” si prea “zgomotoasa”.
Intalnirea cu familia a fost cea mai emotionanta, ne-am bucurat ca 2 copii la revederea lor. Pana la urma, exista “atractia” sufletului de “locul” pe care noi toti il numim acasa. Vremea a tinut cu noi, 23 de grade; am putut “rataci” prin imprejurimile muntoase ale Alba-Iuliei, unde aerul e puternic si pentru cateva ore, te intalnesti cu partea salbatica a naturii. Linistea e patrunzatoare, doar sunetul raului si al pasarilor te mai trezeste din “betia” linistii. Aici parca omul nu a contribuit cu nimic, ci doar natura a lucrat pentru frumusetea acestor mirifice peisaje. Noi, romanii, suntem inzestrati cu asa peisaje de basm, insa pacat ca nu le punem in valoare, sau poate asta este farmecul lor ca nu sunt puse in valoare...
Sa zicem ca prima saptamana petrecuta acasa a fost o saptamana de relaxare, o intalnire cu natura, o saptamana de recreere spirituala.
Cele 8 ore petrecute in Intercity (cel mai rapid tren din Romania) pe ruta Alba-Bucuresti, m-a facut sa revin cu picioarele pe pamant. In sfarsit “simt” ca am ajuns in Romania. Conditiile sunt bune, europene, dar linia “bat-o focu” e de pe vremea lui “Ceasca”( ala care a mai facut ceva si care de 20 de ani inca mai functioneaza); in concluzie, “omu” a mai zbarcito el la capitolul industrie, dar in rest ce a facut e trainic. Dupa o intarziere de vreo ora, iata-ne ajunsi in sfarsit la Bucuresti. Nici nu m-am dat bine jos din tren cu bagajele ca deja ma simteam agasata de taximetristii dornici sa castige si ei un ban de noapte. E drept, distanta pana acasa e relativ mica, dar totusi fara 15 lei nu puteai negocia. Omul tine la pret, ca doar Romania e singura tara din Europa unde taximetristii sunt un fel de directori ai traficului.
Cum ne indreptam spre casa, se inalta falnic vestitul pod Basarab “suspendat” la care inca se mai lucreaza pe “rupte”.
Halal infrastructura domnilor ! Mai bine va apucati sa mai faceti inca 10 km de autostrada, decat sa faceti sosea suspendata pe langa geamul omului. In fine, arta arhitecturala e asemanatoare cu podurile din Budapesta si se pare ca va fi si un restaurant suspendat in zona Basarab, ca in Bratislava. Ce sa mai, o sa curga “ lapte si miere”, vom mai avea inca un obiectiv important in Bucuresti de vazut in Noaptea Muzeelor, podul lui Oprescu.
Oboseala si-a spus cuvantul asa ca ne-am retras spre a ne odihni ochii si asa inrositi de felinarele din trenul groazei.
Prima zi in Bucuresti, o vreme superba, 20 de grade, o mica incursiune in lumea cumparaturilor pe la Carrefour (unde o sticla de Porto costa 36 de lei, halal), infometati de vederea preturilor, am poposit spre a ne bucura papilele gustative cu o ciorba romaneasca la restaurantul “La mama“, fiind si ora pranzului lume multa, semn ca romanului ii place mancarea gatita, nu fast-food-ul. Ceea ce ma bucura nespus, mai ales ca studiile europene arata ca Romania e pe al 2-lea loc in Europa in ceea ce priveste obezitatea infantila, asta si pentru ca inca exista parinti “tampiti” care le da sa manance copiilor pana nu mai pot.
Dupa ce am gustat din ciorba aia 100 % romaneasca si am lasat 34 de lei, am pornit spre a-mi clati si eu ochii “inlacrimati” parca de vederea preturilor europene. Clar, in Bucuresti nu am ce shopping sa fac. Asa ca raman cu un gust amar ca nici macar o bratara de la Meli Melo Paris nu am putut sa imi iau (cica 50 % reducere si o bratara costa 25 de lei redusa (Gizas)). Nu am inteles niciodata de ce se numeste Paris daca produsele sunt facute toate in China. Cred ca da bine la brand.
Am ajuns acasa parca dezamagiti de tot ce am vazut prin jur si cu gandul “negru” ca nu mai calc curand intr-un mall romanesc.
Seara a culminat cu o intalnire de gradul zero cu gasca de amigos, sau mai bine spus amigas si un amigos, ca doar unul a venit, celuilalt i s-a facut lene intre timp. Da’ bine monser vine fiica ratacitoare pe meleaguri bucurestene si mata ce faci ? Ori de la preturile de pe Lipscani te-a luat cu lene?
Bucurestiul l-am gasit tot cu vesnica cosolidare a centrului vechi, unde daca nu ma tinea ursuletul, era sa imi rup picioarele pe acolo, parca schiam. In Romania nu am asigurare, asa ca am evitat cu stoicism o groapa si mi-am spus “Tatal nostru” in gand.
Tare greu ne-a fost sa ne alegem o locatie sa stam la povesti, ca aici in Bucuresti si daca esti sau nu fumator, pana la urma tot fumezi pasiv...
Nu mai spun si ce preturi de cazi pe spate, clar acum putem spune ca suntem in UE (15 lei o ciocolata calda, o salata 25 de lei, o bere 10 lei, un pepsic la sticla 6 lei), in ritmul asta ce castigi intr-o luna in Romania dai pe o seara de iesit cu amicii.
Pentru urmatoarea zi am ales un restaurant unde chiar nu era fum. Greu de gasit si asta, dar a meritat. Preturi bune, mancare buna, oameni serviabili, ce-i drept nu mai era in centrul vechi unde acolo numai locul face “banii”.
In ultima seara le-am dus pe fete intr-un loc senzational... Casa Satya, pe care eu o numesc locul sufletului meu. Ceaiurile sunt senzationale si modul cum te servesc este senzational. Dar au si tot felul de bauturi non-alcoolice, pe care nu le gasesti oriunde. Aici gasesti numai produse bio, au si un mic restaurant unde poti manca numai bio, preturile sunt de bun simt, zic eu. Ambianta te indeamna la relaxare, servirea este prompta si locul unde esta amplasta ii da un aer boem.
Pacat ca nu am mai avut cateva zile sa mai stau, aveam atat de multe de facut, dar, asa e in viata, timpul e limitat...
Intalnirea cu familia a fost cea mai emotionanta, ne-am bucurat ca 2 copii la revederea lor. Pana la urma, exista “atractia” sufletului de “locul” pe care noi toti il numim acasa. Vremea a tinut cu noi, 23 de grade; am putut “rataci” prin imprejurimile muntoase ale Alba-Iuliei, unde aerul e puternic si pentru cateva ore, te intalnesti cu partea salbatica a naturii. Linistea e patrunzatoare, doar sunetul raului si al pasarilor te mai trezeste din “betia” linistii. Aici parca omul nu a contribuit cu nimic, ci doar natura a lucrat pentru frumusetea acestor mirifice peisaje. Noi, romanii, suntem inzestrati cu asa peisaje de basm, insa pacat ca nu le punem in valoare, sau poate asta este farmecul lor ca nu sunt puse in valoare...
Sa zicem ca prima saptamana petrecuta acasa a fost o saptamana de relaxare, o intalnire cu natura, o saptamana de recreere spirituala.
Cele 8 ore petrecute in Intercity (cel mai rapid tren din Romania) pe ruta Alba-Bucuresti, m-a facut sa revin cu picioarele pe pamant. In sfarsit “simt” ca am ajuns in Romania. Conditiile sunt bune, europene, dar linia “bat-o focu” e de pe vremea lui “Ceasca”( ala care a mai facut ceva si care de 20 de ani inca mai functioneaza); in concluzie, “omu” a mai zbarcito el la capitolul industrie, dar in rest ce a facut e trainic. Dupa o intarziere de vreo ora, iata-ne ajunsi in sfarsit la Bucuresti. Nici nu m-am dat bine jos din tren cu bagajele ca deja ma simteam agasata de taximetristii dornici sa castige si ei un ban de noapte. E drept, distanta pana acasa e relativ mica, dar totusi fara 15 lei nu puteai negocia. Omul tine la pret, ca doar Romania e singura tara din Europa unde taximetristii sunt un fel de directori ai traficului.
Cum ne indreptam spre casa, se inalta falnic vestitul pod Basarab “suspendat” la care inca se mai lucreaza pe “rupte”.
Halal infrastructura domnilor ! Mai bine va apucati sa mai faceti inca 10 km de autostrada, decat sa faceti sosea suspendata pe langa geamul omului. In fine, arta arhitecturala e asemanatoare cu podurile din Budapesta si se pare ca va fi si un restaurant suspendat in zona Basarab, ca in Bratislava. Ce sa mai, o sa curga “ lapte si miere”, vom mai avea inca un obiectiv important in Bucuresti de vazut in Noaptea Muzeelor, podul lui Oprescu.
Oboseala si-a spus cuvantul asa ca ne-am retras spre a ne odihni ochii si asa inrositi de felinarele din trenul groazei.
Prima zi in Bucuresti, o vreme superba, 20 de grade, o mica incursiune in lumea cumparaturilor pe la Carrefour (unde o sticla de Porto costa 36 de lei, halal), infometati de vederea preturilor, am poposit spre a ne bucura papilele gustative cu o ciorba romaneasca la restaurantul “La mama“, fiind si ora pranzului lume multa, semn ca romanului ii place mancarea gatita, nu fast-food-ul. Ceea ce ma bucura nespus, mai ales ca studiile europene arata ca Romania e pe al 2-lea loc in Europa in ceea ce priveste obezitatea infantila, asta si pentru ca inca exista parinti “tampiti” care le da sa manance copiilor pana nu mai pot.
Dupa ce am gustat din ciorba aia 100 % romaneasca si am lasat 34 de lei, am pornit spre a-mi clati si eu ochii “inlacrimati” parca de vederea preturilor europene. Clar, in Bucuresti nu am ce shopping sa fac. Asa ca raman cu un gust amar ca nici macar o bratara de la Meli Melo Paris nu am putut sa imi iau (cica 50 % reducere si o bratara costa 25 de lei redusa (Gizas)). Nu am inteles niciodata de ce se numeste Paris daca produsele sunt facute toate in China. Cred ca da bine la brand.
Am ajuns acasa parca dezamagiti de tot ce am vazut prin jur si cu gandul “negru” ca nu mai calc curand intr-un mall romanesc.
Seara a culminat cu o intalnire de gradul zero cu gasca de amigos, sau mai bine spus amigas si un amigos, ca doar unul a venit, celuilalt i s-a facut lene intre timp. Da’ bine monser vine fiica ratacitoare pe meleaguri bucurestene si mata ce faci ? Ori de la preturile de pe Lipscani te-a luat cu lene?
Bucurestiul l-am gasit tot cu vesnica cosolidare a centrului vechi, unde daca nu ma tinea ursuletul, era sa imi rup picioarele pe acolo, parca schiam. In Romania nu am asigurare, asa ca am evitat cu stoicism o groapa si mi-am spus “Tatal nostru” in gand.
Tare greu ne-a fost sa ne alegem o locatie sa stam la povesti, ca aici in Bucuresti si daca esti sau nu fumator, pana la urma tot fumezi pasiv...
Nu mai spun si ce preturi de cazi pe spate, clar acum putem spune ca suntem in UE (15 lei o ciocolata calda, o salata 25 de lei, o bere 10 lei, un pepsic la sticla 6 lei), in ritmul asta ce castigi intr-o luna in Romania dai pe o seara de iesit cu amicii.
Pentru urmatoarea zi am ales un restaurant unde chiar nu era fum. Greu de gasit si asta, dar a meritat. Preturi bune, mancare buna, oameni serviabili, ce-i drept nu mai era in centrul vechi unde acolo numai locul face “banii”.
In ultima seara le-am dus pe fete intr-un loc senzational... Casa Satya, pe care eu o numesc locul sufletului meu. Ceaiurile sunt senzationale si modul cum te servesc este senzational. Dar au si tot felul de bauturi non-alcoolice, pe care nu le gasesti oriunde. Aici gasesti numai produse bio, au si un mic restaurant unde poti manca numai bio, preturile sunt de bun simt, zic eu. Ambianta te indeamna la relaxare, servirea este prompta si locul unde esta amplasta ii da un aer boem.
Pacat ca nu am mai avut cateva zile sa mai stau, aveam atat de multe de facut, dar, asa e in viata, timpul e limitat...
Astept deja cu mult dor, revederea celor dragi...si a locului numit “acasa”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu